Zilele Aviatiei Militare Gorjene, sarbatorite la Targu Jiu si Stanesti
Zilele Aviatiei Militare Gorjene sunt sarbatorite, astazi si maine, la Targu Jiu si pe Aerodromul Stanesti.
Actiunea debuteaza astazi, incepand cu ora 17:00, in Piata Prefecturii din Targu Jiu, unde participantii vor putea afla detalii despre tehnica militara.
Sambata, 27 august, festivitatile se muta pe Aerodromul din Stanesti, la eveniment urmand a fi expuse echipamente istorice de aviatie, motoare de aviatie, dar si documente specifice domeniului aviatic. Pe aerodrom vor avea loc si zboruri demonstrative cu avioane de lupta sau sarituri cu parasuta, pentru pasionati, contracost.
„Ne bucuram sa va anuntam ca de Ziua Aviatiei Militare Gorjene elicoptere militare, avioane militare si aeronave istorice civile vor brazda cerul si vor poposi pe Aerodromul din Stanesti. Vor fi doua zile incarcate cu istorie, ne vom aduce aminte de piloti romani cazuti la datorie si vom incerca sa aducem emotia acelor momente, acolo unde s-a intamplat”, au declarat organizatorii.
Accesul pentru public este gratuit.
Ai un anunț de publicat? Click aici!