Softlead oferă 10 ore de consultanta gratuita companiilor din Gorj

 Softlead oferă 10 ore de consultanta gratuita companiilor din Gorj
Distribuie sa vada si prietenii tai

Cunoscută ca fiind singura platformă dedicată aplicațiilor software și susținerii companiilor în identificarea soluțiilor digitale potrivite nevoii lor, Softlead Marketplace oferă 10 ore de consultanță gratuită cititorilor GorjBiz, care lucrează sau gestionează companii cu minim 20 de angajați sau cu o cifră de afaceri de minim 500.000 Euro.

Digitalizarea reprezintă o soluție de accelerare și de creștere a vânzărilor pe termen lung, ale cărei beneficii sunt vizibile, din păcate, în perioade dificile, de cumpănă, așa cum este cea prin care trecem în acest moment. De aceea, pentru că majoritatea aplicațiilor software din cele peste 600 deținute în portofoliul nostru au în vizor companiile de tip IMM, mijlocii sau mari, am decis să oferim tot sprijinul necesar procesului de identificare al aplicației software necesare în cazul unui număr de 10 companii din Gorj. Mai exact, pornind de la tipul companiei, industria din care face parte, suita de aplicații software pe care deja le folosește, Softlead va oferi 10 ore de consultanță gratuită pentru ca planul dedicat dezvoltării acestor companii să poată include și deschiderea către bugete și idei de tehnologii care pot avea rol de creștere a cifrelor (productivitate, eficiență, vânzări, management etc.)”, a declarant Alexandra Roată, Managing Partner Softlead.ro.

Consultanța poate fi aplicată atât în cazul identificării soluțiilor software la cheie, deja dezvoltate, cât și contextul dezvoltării personalizate, în funcție de nevoile specifice domeniului de activitate sau problemelor identificate în timp.

Companiile care îndeplinesc profilul schițat pot completa formularul de aici, menționând în câmpul Informații despre soluția căutată faptul că se numără printre cititorii publicației GorjBiz.

Conform statisticilor www.softlead.ro, în luna aprilie aplicațiile software de tip CRM, dedicate managementului resurselor umane și de gestionare și planificare a resurselor (ERP) rămân în topul nevoilor companiilor din România. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut sau cu lunile anterioare, soluțiile de comunicare (videocall, teleconferințe) constituie noutatea topului de cerințe captate prin markeplace-ul Softlead. De asemenea, o creștere suplimentară este dată și de aplicațiile software de comerț electronic, aspect justificat prin migrarea unor business-uri în zona digitală.

Din punctul de vedere al industriilor care au în plan pe termen scurt și mediu implementarea unei aplicații informatice, construcțiile, companiile din producție și departamentele sau companiile de resurse umane deschid topul. Companiile cu cifră de afaceri de până la 5 milioane de euro indică un apetit crescut pentru digitalizare, mobilitatea și decizia rapidă a schimbării paradigmei fiind unul dintre aspectele ce justifică acest segment.

Digiqole ad

Ai un anunț de publicat?  Click aici! 


Distribuie sa vada si prietenii tai

Florin Zaharia

Postari asemanatoare