Descoperă un nou centru medical dedicat recuperării fizice, acum în Târgu-Jiu!
Schimb de experienta intre tinerii din Gorj si cei din Caras-Severin
Pe data de 20 mai, reprezentanții Asociației Tineretului Ortodox Român Banatul de Munte au venit în localitatea Scoarta, într-un proiect de participare ce a avut scopul de a împuternici tinerii din mediul rural din județul Caras-Severin să se implice în comunitatile lor și să pună bazele unor centre de tineret.
ATOR Banatul de Munte este cea mai mare organizație cu și pentru tineri din județul Caras-Severin și ajuta tinerii în dezvoltarea educației non-formale prin evenimente social-educative, ateliere de cunoaștere și muncă în echipă.
Ne bucurăm că programul Scoarța – Sat European de Tineret 2023 reprezinta un exemplu de bune practici la nivel național. Cosmina Somicescu si Cristian Bulacu, membri ai grupului de inițiativă al tinerilor din comuna noastră le-au prezentat celor peste 30 de participanți cum a luat naștere programul European Youth Village in comuna noastra, dar și procesul de dezvoltare prin care am trecut în ultimii 2 ani. Primarul comunei Scoarța, domnul Ion Stamatoiu, a fost prezent la aceasta intalnire pentru a prezenta modul în care administrația publică se raportează la sectorul de tineret.
Cateva dintre punctele atinse au fost:
1. Organizarea consultărilor publice incluzive prin care sa aflăm nevoile comunității
2. Construirea unui dialog structurat cu administratia publica locală și județeană
3. Scrierea de proiecte, accesarea de fonduri europene și managementul de proiect
4. Gestionarea partenerilor și a colaboratorilor
Încurajăm schimbul de experiență între organizațiile de tineret și ne propunem să susținem în continuare proiecte similare.
Ai un anunț de publicat? Click aici!