ROBOR la trei luni a scazut la 2,55%
Indicele ROBOR la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a scazut luni la 2,55%, fata de nivelul 2,57% atins la sfarsitul saptamanii trecute, potrivit datelor publicate de BNR.
La inceputul anului 2019, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99% pe an, iar la inceputul acestui an se situa la 3,19%. Pe 29 martie 2019, acesta era de 3,23% pe an, iar pe 1 aprilie 2019 inregistra o valoarea similara.
Pe de alta parte, indicele la 6 luni, utilizat in calculul dobanzilor la creditele ipotecare in lei cu dobanda variabila, a coborat la 2,63%, de la 2,65% vineri, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 2,67% pe an, de la 2,69% pe an cat a fost in sedinta anterioara.
BNR a decis reducerea ratei dobanzii de politica monetara cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5 la suta, la 2 la suta incepand cu data de 23 martie, in contextul adoptarii unui pachet de masuri menit sa atenueze impactul situatiei generate de epidemia de COVID-19 asupra populatiei si companiilor romanesti.
ROBOR reprezinta rata medie a dobanzii la care bancile romanesti se imprumuta intre ele in lei. Indicele se stabileste zilnic de BNR ca medie aritmetica a cotatiilor practicate de zece banci selectate de Banca Nationala.
Ai un anunț de publicat? Click aici!