Proiectul Știință la SAT aduce experiențe STEAM mai aproape de copiii din Logrești
Proiectul Știință la SAT aduce experiențe STEAM mai aproape de copiii din Logrești

Asociația Be Teen lansează proiectul Știință la SAT, o inițiativă prin care educația STEAM ajunge mai aproape de copiii și tinerii din comuna Logrești, județul Gorj.
Proiectul este susținut prin Fondul Oltenia pentru Comunitate 2026, fond de finanțare privată coordonat de Fundația Comunitară Vâlcea și finanțat de OMV Petrom pentru a susține proiecte din domeniul educațional, de mediu și de sănătate dezvoltate de către organizații neguvernamentale din județele Gorj, Dolj și Vâlcea.
Prin intermediul proiectului aproximativ 150 de copii și tineri cu vârste între 6 și 15 ani vor avea acces la activități de educație non-formală prin care vor putea descoperi știința și tehnologia într-un mod practic, interactiv și adaptat vârstei lor. Se vor organiza cinci ateliere tematice STEAM, care vor include experimente, activități de biologie, observarea mediului înconjurător, realitate virtuală, imprimare 3D și alte metode interactive de învățare. Proiectul va include și un Treasure Hunt educațional cu premii, prin care participanții vor rezolva provocări și vor lucra în echipă.
„Ne dorim ca elevii din mediul rural să aibă acces la experiențe educaționale moderne, să poată experimenta, să descopere tehnologii noi și să învețe prin curiozitate. Prin Știință la SAT aducem aceste oportunități direct în comunitatea din Logrești și creăm resurse care vor putea fi folosite și după finalizarea proiectului”, transmite echipa Asociației Be Teen.
Proiectul include și două sesiuni de instruire dedicate cadrelor didactice, astfel încât materialele și echipamentele educaționale achiziționate să poată fi utilizate ulterior în activitățile cu elevii. La finalul proiectului, acestea vor fi transferate cu titlu gratuit către Școala Gimnazială Târgu Logrești și/sau Biblioteca Comunală Logrești, pentru continuarea activităților educaționale în comunitate.
Prin activitățile propuse, proiectul urmărește dezvoltarea curiozității, gândirii critice, creativității și competențelor STEM, precum și creșterea accesului copiilor din mediul rural la resurse și experiențe educaționale care sunt mai puțin disponibile în comunitățile lor.
Asociația Be Teen este o organizație neguvernamentală din județul Gorj, înființată în 2022, care dezvoltă oportunități educaționale pentru copii și tineri, cu o atenție specială acordată comunităților rurale și grupurilor vulnerabile. Activitatea organizației este concentrată pe educație non-formală, participare, incluziune, voluntariat și acces la experiențe moderne de învățare.
Fundația Comunitară Vâlcea a debutat ca grup de inițiativă în 2018 şi s-a înființat în 2019, fiind parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 17 fundaţii comunitare. Fundația este o organizație apolitică și funcționează ca un liant în comunitate, reușind să conecteze fonduri, oameni și inițiative cu scopul de a impacta pozitiv mediul comunitar.
Pentru mai multe informații despre OMV Petrom, vizitați www.omvpetrom.com
Ai un anunț de publicat? Click aici!
