Fonduri europene de 8 milioane de euro pentru Centrul INFOTRAFIC din Targu Jiu

 Fonduri europene de 8 milioane de euro pentru Centrul INFOTRAFIC din Targu Jiu
Distribuie sa vada si prietenii tai

Sursa foto: Radio Accent

Primarul Marcel Romanescu a semnat contractul de finantare pentru Centrul INFOTRAFIC, un proiect cu finantare europeana prin care va fi monitorizat traficul in municipiul Targu Jiu. In urma investitiei se asteapta fluidizarea rutiera si imbunatatirea sigurantei cetateanului.

Inca 8 milioane de euro vin la Targu Jiu din fonduri europene. Am semnat astazi, la Craiova, contractul de finantare pentru INFOTRAFIC, un proiect cu finantare europeana care nu numai ca va moderniza traficul in Targu Jiu, dar va aduce schimbari majore in intreg municipiul.

Acesta prevede:

  • Un centru de comanda si control dotat cu o platforma de comunicatii de mare viteza, de ultima generatie;
  • Sistem de prioritizare a transportului public;
  • Sistem de informare a calatorilor care va functiona atat la nivelul vehiculelor si statiilor, cat si in mediul online prin aplicatia mobila pentru informarea calatorilor;
  • Sistem de monitorizare video pentru cresterea sigurantei;
  • Sistem de e-Ticketing care va permite achizitionarea biletelor online, dar si asigurarea altor metode de plata rapide;
  • Reamenajarea a 38 de intersectii;
  • 47 de statii de calatori echipate cu panouri de informare a calatorilor privind timpul de asteptare si liniile disponibile in statia respectiva, dar si camere video de supraveghere cu rol de crestere a sigurantei calatorilor si echipamentelor din statie;
  • 35 de mijloace de transport in comun inrolate in sistemul de e-Ticketing;
  • 5 mijloace de transport echipate cu sistem e-Ticketing.

Este un proiect extrem de important pentru Targu Jiu, mai ales ca este interconectat cu alte doua proiecte de care va beneficia orasul. Este vorba, in primul rand, despre modernizarea iluminatului public, care prevede, printre altele, asigurarea a 27 de kilometri de fibra optica, folosita atat pentru gestionarea iluminatului, cat si pentru fluxul de date necesar INFOTRAFIC. Va fi permisa monitorizarea tuturor zonelor de risc, de la parcuri, zone periferice si pana la unitati de invatamant.

Dispeceratul va cuprinde unitati mixte formate din reprezentanti ai Politiei Locale, Politiei Rutiere si primariei, pregatite sa intervina foarte rapid pentru rezolvarea problemelor.

Al doilea proiect cu care INFOTRAFIC este interconectat, este cel referitor la modernizarea transportului in comun si care cuprinde sistemul e-Ticketing si cel de monitorizare video a statiilor de calatori”, a declarat primarul Marcel Romanescu pe un site de socializare

Digiqole ad

Ai un anunț de publicat?  Click aici! 


Distribuie sa vada si prietenii tai

Florin Zaharia

Postari asemanatoare