Descoperă un nou centru medical dedicat recuperării fizice, acum în Târgu-Jiu!
DiscoverPeștișani-redescoperirea locurilor unde a copilărit Brâncuși
Autor: Isabela Coară
DiscoverPeștișani este pagina de Facebook prin care localitatea de baștină a merelui sculptor Constantin Brâncuși este promovată la nivel național. DiscoverPeștișani este doar o mică parte dintr-un amplu proiect de promovare turistică a comunei Peștișani.
Ideea înființării paginii DiscoverPeștișani s-a născut după ce administrația locală a decis să culeagă informații inedite despre oamenii locului sau despre locurile frumoase din comuna Peștișani, locuri cu potențial turistic. Astfel, primarul Cosmin Pigui a avut inițiativa de colectare a poveștilor vechi din Peștișani. Prin această inițiativă se dorește ca fiecare loc ce se află în spatele unei povești să devenă un punct de atracție turistică. Ulterior se vor marca trasee turistice ce vor uni toate aceste puncte:”vom depune un proiect pentru accesarea de fonduri europene prin care dorim să amplasăm panouri informative la toate obiectivele turistice din comuna Peștișani.
Pe panouri urmează a fi prezentată succint povestea locului, iar prin scanarea unui cod QR turiștii vor putea accesa întreaga informație de pe o platformă online. De asemenea intenționăm să amplasăm și Infochioșcuri stradale în punctele cheie ale comunei-Centru-zona Primărie sau zona casei muzeu Constantin Brâncuși. În plus, intenționăm să marcăm intrările în comună, cele aflate pe DN67, printr-un proiect de amenajare arhitecturală demn de comuna lui Brâncuși”, afirmă Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani.
Pagina de Facebook DiscoverPeștișani prezintă postări în care cititorii pot afla lucruri inedite despre comună-despre oameni sau locuri, dar și despre Brâncuși. Prima istorioară inedită legată de Brâncuși, și prezentată în premieră aici, a fost povestea dudului alb din care a căzut Brâncuși pe când era copil, dud aflat în curtea casei muzei Constantin Brâncuși de la Hobița. Poveste este spusă de Doina Pană, curatorul muzeului. Promovarea prin povești nescoase la lumină încă, a generat un val de emoție în rândul oamenilor care au copilărit, au trăit sau doar au trecut prin Peștișani, pagina primind numeroase mesaje de apreciere a acestei inițiativei, mesaje venite atât din țară cât și din străinătate-„asta dorim să facem cu DiscoverPeștișani-să generam emoție și să stârnim curiozitatea celor care nu au venit încă în zonă să vină și să viziteze comuna.
Localitatea Peștișani prin satul Hobița nu este doar locul unde s-a născut marele Brâncuși. Peștișani este și despre Peștera Cioarei-unde a fost descoperită cea mai veche așezare umană din Europa(de acum peste 50.000 de ani), este despre stejarul secular de la Brădiceni, este despre singura lojă masonică țărănească din Europa, este despre complexul lacustru Vâja-Clocotiș, este despre zăvoiul de pe Bistrița unde Brâncuși mergea să asculte susurul apei, este despre bisericile de lemn de aici, despre minunatele locuri de pe Valea Bistricioarei sau de pe Valea Bistriței” povestește Cosmin Pigui.
Redescoperiți comuna Peștișani măcar și virtual pentru început prin intermediul paginii de Facebook-DiscoverPeștișani, este îndemnul autorităților locale!
Ai un anunț de publicat? Click aici!