Comunicat de presa APIA privind interdictia arderii miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum si a vegetatiei pajistilor permanente
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura vine in atentia opiniei publice cu informatii privind interdictia arderii miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum si a vegetatiei pajistilor permanente.
Cerintele legale in materie de gestionare si standardele privind bunele conditii agricole si de mediu ale terenurilor, enumerate in Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, sunt transpuse in legislatia nationala prin Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecoconditionalitatea in cadrul schemelor si masurilor de sprijin pentru fermieri in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.
Standardul pentru bunele conditii agricole si de mediu ale terenurilor GAEC 6, ”Mentinerea nivelului de materie organica din sol, inclusiv interdictia de a incendia miristile arabile”, prevazut in Anexa la Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54/2015, este incadrat in domeniul ”Mediu, schimbari climatice, bunele conditii agricole ale terenurilor”, aspectul ”Sol si stoc de carbon”.
Una dintre cerintele obligatorii pentru fermieri aferenta standardului GAEC 6 se refera la interdictia arderii miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum si a vegetatiei pajistilor permanente.
Precizam faptul ca arderea mirstilor si a resturilor vegetale afecteaza sechestrarea carbonului in sol. Astfel, creste riscul la eroziune si in atmosfera se degaja CO2, conducand la amplificarea gazelor cu efect de sera.
Pentru a intari masurile de verificare a respectarii GAEC 6.2. de catre fermieri, APIA a incheiat Protocolul de colaborare nr. P 205/10.04.2019 // 2330/GM/08.04.2019 // 2848/08.04.2019 cu Garda Nationala de Mediu si cu Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, in baza caruia partile se angajeaza sa colaboreze pentru cresterea eficientei actiunilor de control privind respectarea de catre fermierii care solicita sprijin financiar din fonduri europene si nationale a bunelor conditii agricole si de mediu, referitoare la arderea miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil si la arderea pajistilor permanente, pentru protejarea mediului impotriva poluarii si prevenirea incendiilor.
Potrivit Protocolului de colaborare, reprezentantii GNM/IGSU localizeaza incendiul prin intermediul unei aplicatii informatice pusa la dispozitie de catre APIA, iar intre reprezentantii GNM/IGSU si cei ai APIA avand loc schimbul de informatii referitoare la locul producerii arderilor (localitatea, localizarea aproximativa in teren, elemente de orientare in teren sau adresa), momentul in care s-a produs sau semnalat arderea (data si ora), respectiv natura culturilor/miristilor afectate si/sau datele de identificare ale fermierului/fermierilor. Informatiile sunt transmise prin e-mail, insotite de marcarea zonei in care s-a produs arderea miristilor si a resturilor vegetale ori a vegetatiei pajistilor permanente (print-screen-ul din aplicatia informatica). Reprezentantii APIA intreprind vizite in teren, identifica si comunica reprezentantilor GNM/IGSU datele de contact ale fermierului/fermierilor pe terenul caruia / carora a avut loc arderea, efectueaza verificari la fata locului in scopul intocmirii raportului/rapoartelor de control si realizeaza fotografii relevante.
Mentionam ca, respectarea cerintei GAEC 6.2 se verifica la nivelul parcelei agricole a fermierilor care au depus cereri unice de plata, elementul de control reprezentandu-l existenta unor indicii privind arderea miristilor sau a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum si a vegetatiei pajistilor permanente, potrivit Anexei nr. 2 din Ordinul MADR nr. 999/2016 privind aprobarea sistemului de sanctiuni administrative pentru ecoconditionalitate aplicabil schemelor si masurilor de sprijin pentru fermieri incepand cu anul 2016, cu modificarile si completarile ulterioare.
In temeiul prevederilor art.91, alin. (1) si (2), art. 97, alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 privind finantarea, gestionarea si monitorizarea politicii agricole comune si de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 si (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, pe toata suprafata agricola a exploatatiei, coroborate cu cele ale art. 1 si art. 4, pct. 1, din Anexa nr. 1 la Ordinul MADR nr. 999/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, “in situatia in care nu sunt respectate normele privind ecoconditionalitatea in orice moment in cursul anului calendaristic in cauza si cand respectiva neconformitate este rezultatul unei actiuni sau omisiuni direct imputabile beneficiarului care a solicitat plati in cadrul schemelor si masurilor de sprijin privind schemele de plati directe sunt aplicate sanctiuni administrative sub forma unor reduceri sau a unor excluderi din cuantumul total al platilor efectuate sau care urmeaza sa fie efectuate beneficiarului”, cu exceptia cazurilor de forta majora sau a circumstantelor exceptionale prevazute de regulamentul mentionat (de la 5% pana la 100%).
In anul de cerere 2020, totalul suprafetei de teren arabil si pajisti permanente arsa de catre fermierii care au incalcat cerinta obligatorie GAEC 6.2 „Este interzisa arderea miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum si a vegetatiei pajistilor permanente”, aferenta standardului pentru bunele conditii agricole si de mediu ale terenurilor GAEC 6 ”Mentinerea nivelului de materie organic din sol, inclusiv interdictia de a incendia miristile arabile” este de 2031,03 ha. Din situatiile privind arderile miristilor sau ale vegetatiei uscate de pe pajistile permanente si a masurilor luate, transmise lunar de catre centrele judete ale APIA, se observa ca in lunile februarie, martie si aprilie s-au inregistrat cele mai mari suprafete arse (februarie: 824,34 ha, martie: 290,17 ha si aprilie: 561,99 ha).
In judetul Gorj, in anul 2020, suprafata totala a terenurilor agricole incendiate/ verficate de echipele de control este de 6.24 ha din care TA(teren arabil)=3.04 ha si PP(pasuni permanente)=3.20 ha aferente lunii februarie
Interdictia arderii miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum si a vegetatiei pajistilor permanente este o norma promovata prin masuri legislative, care contribuie la stabilizarea sau reducerea concentratiilor de gaze cu efect de sera si este important ca fermierii sa constientizeze ca arderea miristilor, a resturilor vegetale rezultate dupa recoltarea culturilor de pe terenurile arabile are consecinte negative asupra solului si mediului inconjurator.
Fermierii trebuie sa devina constienti ca intensificarea producerii incendiilor miristilor si resturilor vegetale pe terenul arabil creste riscul la eroziune a solului si in atmosfera se degaja CO2, conducand la amplificarea gazelor cu efect de sera.
Printre actiunile intreprinse anual de catre APIA, IGSU si GNM in cadrul planului comun de masuri, se enumera:
- desfasurarea de controale de specialitate in vederea stoparii fenomenului de incendiere a miristilor, a resturilor vegetale de pe terenurile arabile si a pajistilor permanente;
- colaborarea in vederea elaborarii de materiale informative (afise, pliante etc) cu privire la interzicerea focului deschis pentru arderea miristilor si a resturilor vegetate de pe terenul arabil, precum si a vegetatiei uscate a pajistilor permanente in vederea diseminarii catre populatie in cadrul campaniilor de informare public;
- aplicarea, cu exigenta, a masurilor sanctionatorii din domeniile de competenta ale celor trei institutii in scopul descurajarii persoanelor care recurg la igienizare prin incendiere etc.
Ai un anunț de publicat? Click aici!