ANFP a inceput implementarea E-bugetar

 ANFP a inceput implementarea E-bugetar
Distribuie sa vada si prietenii tai

Presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, Violeta Vijulie, a semnat contractul de finantare pentru un proiect care urmareste dezvoltarea bazei de date despre angajatii din sectorul public.

Valoarea totala a acestui proiect este de peste 12 milioane de lei, din care valoarea eligibila nerambursabila din FSE este de aproximativ 11 milioane de lei, iar valoarea cofinantarii eligibile este de  aproximativ 1,5 milioane de lei. Durata de implementare a activitatilor este de 24 de luni.

Obiectivul meu principal ca presedinte al ANFP este sa aduc prestigiu functiei publice. Pentru acest lucru este nevoie de o schimbare de paradigma, iar una dintre conditiile esentiale este colaborarea dintre stat, mediul academic si mediul privat. Proiectul E-bugetar, pentru care tocmai am semnat contractul de finantare din fonduri europene, este un prim si foarte important pas in acest sens”, a transmis presedintele ANFP.

Prin proiect se vor realiza urmatoarele activitati:

  • Dezvoltarea Sistemului Electronic National de Evidenta a Ocuparii in Sistemul Public – E-bugetar (SENEOSP);
  • Pilotarea Concursului national pentru functionarii publici;
  • Instruirea a 7.500 de persoane pe domeniile managementul resurselor umane si digitalizare.

Crearea E-bugetar – baza de date cu toti angajatii din sectorul public din Romania, denumita SENEOSP, este un obiectiv prioritar, in conditiile in care la nivelul sectorului public nu exista in prezent un sistem unitar de evidenta a acestor angajati. Baza de date este  o atributie a ANFP, prevazuta in Codul Administrativ.

Digiqole ad

Ai un anunț de publicat?  Click aici! 


Distribuie sa vada si prietenii tai

Florin Zaharia

Postari asemanatoare